Dezastre in bucatarie!
#101
Postat 12 December 2015 - 10:39 PM
#102
Postat 12 December 2015 - 10:55 PM
#103
Postat 09 January 2016 - 03:48 PM
În primul rând eu nu-s mare maestră-n prăjituri, sintagma "făină cât cuprinde" îmi dă fiori și anihilează din start orice inițiativă timidă în ale prăjituritului așa că am căteva rețete de la mama pe care le fac la sărbători că știu că-mi ies, dar acum m-a pus dracu am vrut să experimentez (de fapt mi-a fost lene să fac foile pentru prăjitura Albă ca Zapada).
Apoi nici eu, nici consortul și nici copila din dotare nu suntem mari fani dulciuri, după o bucată- maxim două de oricearfioricatdebun nu ne mai atingem de restul, așa că tort sau prăjituri fac doar când știu că avem musafiri care să le mănânce sau, de cele mai multe ori apelez la Artizanul lui KikenHana. Deci nici antrenament la prăjituri nu prea am.
Boon..Cam de vreo 20 de ani în ajunul Crăciunului toți prietenii ne adunăm la noi, cu cățel, cu purcel, cu copii, cu prietenii prietenilor ..lume multă, veselie, hărmălae, atmosferă frumoasă pentru care merită să fac și prăjituri de căteva feluri. În acest context am vrut s-o introduc în premieră și pe Tosca- mare greșeală...
Ei, mi-a plăcut cum arăta, ingredientele toate cu gramaj, alt avantaj așa că mi-am zis- de ce nu?
Am executat-o in 23 seara, blatul mi-a ieșit OK, crema la fel am zis eu , am pus biscuiții muiați ușor în lapte deasupra și glazura de ciocolată și am expediat-o pe balcon, la rece, înfofolită bine în hârtie pergament.
În seara de ajun după ce am tăiat și atanjat aperitivele și restulși am pregătit tot ce trebuia pentru colindatori am zis să tai și prăjiturile să le pun pe platouri..cam aveam o strângere de inimă că mă știam netalentată la dulciuri și nu le fac niciodată cu bucrie.
Ei și când am băgat cuțitul în Tosca glazura de ciocolată s-a crăpat, crema de vanilie, care era oricum numai tare nu, a început să dea pe de lături iar blatul cu cocos și mac s-a dovedit cam lipicios. Per total- nu se tăia cum trebuie.
N-am disperat, am zis că poate dacă stă la cald în bucătărie glazura nu mai e așa dură, atunci nu ar trebui să apăs prea tare ca s-o tai și deci crema de vanilie ar sta într-o formă decentă și aș putea să pun bucățile cumva pe platou. Cum aveam nevoie de masa din bucătărie am pus prăjitura pe un scaun la dezmorțit și am uitat de ea.
Primii invitați au venit cu cățelul- o labradoriță foc de simpatică și mâncăcioasă și m-au întrebat dacă poate sta fără lesă. Eu știind că nu-i nimic la îndebotul ei am zis da, așa că Maia a făcut un tur de apartament în viteză și s-a oprit fix la scaunul cu uitata Tosca și a început s-o înfulece.Până ne-am repezit s-o oprim jumătate din prăjitură era pe jos pe gresie și Maia o înfuleca repede- repede să nu i-o ia careva, din cealaltă jumătate doar o bucățică era sigur că nu intrase în contact cu botul Maiei și pe aceea am și gustat-o cu musafirii. Rezultatul: Glazura nu s-a muiat, crema nu s-a întărit, gustul nu mi-a plăcut în mod deosebit așa că nu voi mai repeta experiența, dar măcar am făcut un cățel fericit. Și-am încălecat pe-o șa....
#104
Postat 09 January 2016 - 04:08 PM
icecream, la 09 January 2016 - 03:48 PM, a spus:
Eu am facut de n-spe mii de milioane de ori prajitura asta si niciodata n-am patit niciuna dintre "bucuriile" enumerate de tine. E drept ca nici catel in vizita n-am avut..
Imi pare tare rau ca nu ti-a placut prajitura, noua (si nu numai!) ne place la nebunie. Glazura e chiar molicica, crema se intareste si ramane teapana chiar si dupa cateva ore la temperatura camerei.. N-am idee ce n-a functionat la tine..
Oricum, povestea e haioasa, recunosc!
#105
Postat 09 January 2016 - 07:24 PM
Dar daca tot a iesit topicul la suprafata,am zis sa spun si restul la povestea mea ca sa nu ramana fara final ..cum spusesem am facut mufinshii' fara tragere de inima si din obligatie ca spusese doamna invatatoare ca asa a spus doamna directoare sa se prezinte din partea fiecarei clase,si eram curioasa si de la noi cine cu ce va mai participa..
Rezultat niste turte ce se fac de craciun, cred ca nu-mi dau seama din imagine si niste cornulete ,in dreptul lor scrie din partea clasei a treia-A ,aceasta este poza pe care a postato doamna pe facebook cu doua fetite(anume am decupat poza ca sa nu se vada fetele)dar care sunt febletele dumneaiei,iar in dreptul pozei a scris cu mare drag:''fetele mele''...Alex' ciu-ciu(nici macar cu un multumesc nu m-a blagoslovit') nu ca m-ar interesa ,da' asa de o curiozitate
Chiar eram curioasa cine ce o mai aduce(cunoscand ''personajele'')...ma mir ca au adus si atat
#106
Postat 09 January 2016 - 10:22 PM
icecream, la 09 January 2016 - 03:48 PM, a spus:
Toata povestea e mortala, dar fraza asta e cea mai cea, cred ca multi ne regasim in ea ...
Imi pare rau de munca ta, insa daca iesea totul perfect ne alegeam doar cu un "multumesc pentru reteta" .
#107
Postat 09 January 2016 - 10:28 PM
Dar gestul invatatoarei... fara cuvinte. Normal ca nu vrei lauri, dar chiar asa??
#108
Postat 09 January 2016 - 10:53 PM
adi_edi, la 09 January 2016 - 10:28 PM, a spus:
Paii dezastrul e pe pagina anterioara,ca desi i-am facut de 10 de ori culmea de data asta au ajuns ciuperci pleostite,i-am decupat cu cuterul,am mascat cum am putut
#109
Postat 10 January 2016 - 01:06 AM
#110
Postat 12 January 2016 - 10:58 PM
după cum spuneam la alt topic, m-am împroprietărit cu o juma de porc în scopul de a face cât mai mulți cârnați de casă.
anul trecut am făcut pseudo-cârnați, nebăgați în maț, dar anul acesta am vrut musai să-i fac cum scrie la carte. planul era să incep cu cei mai simplii posibili după care să încerc rețetele cele mai sofisticate
am cumpărat o mașină de tocat carne electrică cu prelungitor de cârnați, mațe curățate gata și mi-am spus că nu are de ce să fie complicat.
măcinatul a fost o briză, condimentarea a ieșit perfect, testul (fript) de gust și textură a fost trecut cu brio așa că am decis să bag superbul maclavais în mațe.
nu-ș ce metode folosesc alții sau ce aparatură au, dar la introducerea mecanizată în maț pasta a fost re-măcinată, grăsimea s-a încălzit, textura s-a schimbat complet, iar cârnații mei au devenit un fel de mortadela. până și gustul e altul. me (very) unhappy
momentan i-am relegat la aer liber unde stau zgribuliți așteptând să-mi fac curaj să (mai) frig unul
#111
Postat 13 January 2016 - 12:05 AM
Dexter: Tu ai lasat cutitul de tocat in masina cand ai vrut sa ii formezi? De regula se scoate cutitul, aplici teava aia speciala, tragi matul pe ea si incepi sa dai la manivela. Sau ai altfel de masina? Eu am facut de multe ori la ai mei acasa. Imi pare rau pentru toata munca depusa Poate totusi o sa iti placa si asa.
#113
Postat 14 January 2016 - 11:10 AM
Dexter, la 13 January 2016 - 12:55 AM, a spus:
am încercat și fără, au ieșit mai bine dar textura tot s-a schimbat
Ia mata o masina de tocat manuala, din aia sovietica, de pe cand eram copii si nu vei mai pati asa pocinog.
Ov corse, fara cutit, cand ii pui palnia.
#115
Postat 17 January 2016 - 03:00 PM
-D'ale pisicilor-☀
"I have always imagined that Paradise will be a kind of library.”
― Jorge Luis Borges
#116
Postat 17 January 2016 - 06:49 PM
#117
Postat 17 January 2016 - 08:57 PM
#119
Postat 21 January 2016 - 03:06 PM
Dexter, la 18 January 2016 - 04:01 AM, a spus:
Portia urmatoare toac-o cu ce vrei tu, dar umple carnatii cu masina antica, fara cutit si fara sita.
Garantat nu se mai schimba nici textura, nici gustul.
#120
Postat 09 May 2016 - 01:36 AM