vai draga mea, ma bucur asa de tare ca sunteti bine si acasa:)
pt amandoi si recuperare rapida lui Edi.
stiu cati parinti suparati sunt, si eu am tot intalnit prin spital si e inca un motiv ca atunci cand ii multumesc Celui de Sus pt copilul meu sa-i multumesc ca suntem bine si ca am copil puternic (ca si Edi) care poate trece prin asta. Atatea mamici suparate sunt si atatia copilasi care sufera ca ti se rupe sufletul
cand ai timp si daca ai, poti scrie despre operatie.
noi acum asteptam pe urmatoarea....care am inteles ca e numa estetica pt nasuc. Am zis Multumesc ca am trecut peste asta. Inca mai e suparata ca nu o las sa suga din bineron si face urat cand e sa-i scurg laptic in gura.....pe zi o hranesc cu lingurita, dar la prima oara dimineata o hranesc cu biberonul...si urla de numa ca nu il bag in gura....e ca si cum te-ar tenta cineva cu o bucata de ciocolata...o inteleg, dar ce sa-i fac, trebuie sa mai rabde cateva zile. Sper ca de sapt viitoare sa poata lua biberonul ca ma dispera cand incepe sa urle. Si efectiv nu am ce-i face si incerc sa o calmez dar se enerveaza (ca seamana cu ma-sa la incapatanare...lol) si o tine tot intr-un urlet:)
pe amandoi draga mea. asa de aproape te simt:)
[/quote]
Draga mea,
dupa cum am spus in prima mea postare pe acest topic, din pacate Edi nu a avut doar probleme la gura, el a fost diagnosticat ca un copil plurimalformativ si acum inca mai aflu de alte si alte probleme. A doua mare malformatie a fost Hipospadias Pelvoscrotal, o malformatie a organului genital, efectiv nu avea uretra formata. Pentru asta am facut o prima operatie acum 4 ani, cand am spus ca a reactionat foarte rau, a facut stop respirator in blocul operator. Atunci a avut loc deflectarea, sau mai clar, i s-a dat cat de cat o forma organului, dar el a continuat sa urineze prin orificiul ce-l avea la baza, nicidecum prin varf asa cum fac toti baieteii.
Acum revenind la operatia prin care tocmai a trecut, s-a facut uretroplastia cu lambou preputual, adica i-au dus canalul urinar de la orificiul de jos pana in varf, dar ce mi-au explicat ca noutatea cazului este acest lambou preputual, de fapt materialul folosit la constructia uretrei. Mi-au spus ca la noi nu s-a mai facut decat 1-2 operatii de acest fel, si au ales varianta asta pentru ca in cazul lui parea cea mai potrivita, cu mai putine riscuri de infectii ulterioare.
La anestezie a reactionat mult mai bine decat la ultima interventie, dar mi s-a explicat ca din cauza malformatiei palatului si gatul are alta constructie in interior, de asta intubatia si detubatia la el sunt foarte dificile. Operatia in sine a durat 4 ore, dar ca sa-l stabilezeze a durat 2 ore. Desi era foarte speriat si suparat a fost nemaipomenit de cuminte in momentul in care a simtit ca sunt langa el. Simteam asa o nevoie sa-l strang in brate, ca pur si simplu m-am urcat pe patul de la terapie intensiva si l-am strans. Nici doctorii nu au comentat nimic ca si-au dat seama ca doar asa ii va fi mai bine.
Crede-ma draga mea, cu cat sunt mai mari, cu atat realizeaza mai multe si e mut mai greu de explicat. In noaptea de dupa anestezie se trezea speriat si incepea sa planga de frica. Ii era frica ca nu e bine, ca daca respira greu inseamna ca i se va intampla ceva si mai rau. Mi-a spus de cateva ori plangand "Nu vreau sa mor!"
Dupa ce l-au stabilizat si ne-au lasat in salonul nostru, ni s-au explicat riscurile si etapele recuperarii. Edi avea o sonda pe care era fixata uretra. Initial ni s-a spus ca sonda va sta 7 zile si trebuia avut mare grija sa nu se deplaseze , urmarit tot timpul daca urina curge prin ea, bineinteles cel putin 2 l lichid pe zi tocmai pentru a lasa sa curga cat mai mult. Ni s-a spus ca la acest gen de interventii adesea apar infectii , fistule, in primele 2 saptamani. Din dorinta de a reusi si de a nu mai trece inca o data printr-o interventie am dus o lupta crunta cu emotiile, oboseala, frica, atat eu cat si Edi.
Dar Dumnezeu a vrut sa fie bine, ne-a ajutat enorm si dupa 9 zile doctorii "si-au luat inima in dinti" cuvintele unuia dintre ei, si au scos sonda. Iar la final cand ne-au lasat sa mergem acasa, si ei au spus ca am fost foarte mult ajuati de Sus, si din tot ce asteptau sa se intample nu a fost. E adevarat ca toti l-au apreciat pe Edi, faptul ca este un copil intelegator si rabdator, desi avea dureri crunte, ma tinea de mana si plangea incet.
In spital avand contact cu foarte multi oameni, parinti, copii, cadre medicale am inteles si mai bine ca am un copil deosebit. Toti mi-au spus cat de impresionati sunt de felul lui de a gandi, de bunatatea lui. Mi-as fi dorit sa nu sufere atat, as fi dat orice sa nu treaca puiul meu prin toate astea, dar poate asa a vrut Domnu sa il formeze, sa faca din el om si alaturi de el mi-a aratat poate si mie o alta latura a omenirii pe care n-as fi avut cum altfel sa o cunosc.
Mii de scuze ca am scris atat, poate am pus prea multe detalii, dar am simtit ca povestesc unei prietene apropiate. Si stii cum e, atunci parca nu te mai opresti.
Ce mai face ingerasul tau? Cum se vede palatul? Reusesti sa vezi ceva acolo? Doctorii ce au spus in legatura cu biberonul? Cat am fost internati mai era un baietel de 1an si 2 luni care a fost operat de palat, dar in 2 zile de la operatie a plecat acasa. Il auzeam cum plangea dimineata, ca nu putea sa bea laptele cu biberonul. Din pacate nu am apucat sa vorbesc prea mult cu mama lui, stateam tot timpul langa Edi.
Va pup si sper sa-i dea Domnu Darei putina rabdare pana vede beberonul la gurita ei.