Postat 19 April 2012 - 06:54 PM
Fetelor, sa nu va para rau. Inca nu ma cunoasteti ca om, ca sa stiti ca poate, si spun poate, ca sa intelegeti ca am si eu greselile mele, poate nu meritam asta. Nu am cautat probleme, ba din contra, am plecat capul si am incercat sa pasesc peste cum m-am priceput eu mai bine. Insa am constatat ca, din pacate, cu unii oameni nu se poate, iar eu sunt genul de om caruia cand incepe sa nu ii mai placa cineva, nu-l suporta nici cand bea apa. E urat ca suntem in situatia asta, pentru ca avem un copil impreuna, pe care nici unul din noi, sau mai bine sa vorbesc in numele meu, pe care nu l-am facut.. inconstienta. Mi l-am dorit din clipa in care am stiut ca exista si mi l-am asumat in ciuda faptului ca aveam 20 de ani, dar nici pana atunci nu traisem in ignoranta, deci stiam, macar in teorie, cu ce se mananca treaba asta.
Oameni care sufera sunt peste tot. La inceput imi parea rau pentru situatie, ma gandeam un pic, ce e drept, si la ceea ce gandesc altii si la ce-o sa zica lumea, cu atat mai mult cu cat el.. m-a "invatat" fortat, sa pastrez aparentele si nu va pot povesti cum toata treaba asta m-a bagat intr-o depresie, nu va pot povesti cum mancam de nervoasa si cum am ajuns sa cantaresc suta de kile si nici nu ma vedeam. ADica... ma simteam prost cu mine, chiar ma rusinam, dar nu-mi mai pasa, nu mai aveam suficient respect de sine.
Apoi ca o femeie capabila ce sunt, am ridicat ochii, m-am scuturat bine de praf si mi-am spus ca o sa fiu puternica si o sa trec peste. Acum nu-mi mai plang de mila, acum sunt in etapa cand pot sa vorbesc despre asta fara sa imi fie rusine si fara sa ma doara. Sunt un om cu o carnicie de .. tot rahatul si imi doresc sa se termine, insa ma repet, nu vreau sa ranesc mai mult oameni decat e nevoie, implicit pe copil. Asta nu inseamna ca o sa duc povara asta o vesnicie, insa sunt mai.. calculata si mai .. rezistenta.
Ca sa intelegeti, nu aveti de ce sa aveti pareri de rau. Va pup si va multumesc pentru gandul bun si pentru compasiune.