Cu toate ca anul asta nu prea ne-am ocupat de gradina, iar recolta este marunta, ne bucuram de roadele pe care ni le ofera. La anul ce vine, ne-am propus sa ne îngrijim mai mult de ambele gradini, ca si cea de-acasa a avut de suferit. Si ele la fel ca sufletele noastre. . .
Nici cînd ne-am dat silinta multa nu am avut recolta uriasa. De exemplu cu rosiile, pur si simplu nu avem noroc. Nu vor si nu vor. Cîteva ajung la maturitate, dar putine, iar restul fac mana, se îmbolnavesc, se maronesc. . . si adio. La anul renuntam. Nu mai punem rosii. Mai bine folosim locul pentru alte legume, fructe, ce-o fi. Anul asta, desi înca verzi, fructele au început sa faca pete maro. Probabil ca nu vom avea nici macar o rosioara!
Noi nu stropim cu nimic. Doar contra melcilor folosim niste bobite biologice pe baza de drojdie. Niste bobite care-i atrage sa se înfrupte din ele, si sa renunte la plante, apoi se retrag si mor satui si fericiti.
Anul asta, dupa cum stiti, ca v-am mai spus de 199 de ori, a tot plouat. Atîta ploaie nu am mai vazut niciodata în 20 de ani, de cînd sînt aici. Fructele sensibile ca zmeura si altele tot asa maruntele, se strica înainte de a se coace. Mucegaiesc pur si simplu.
Printre altele am pus si cîteva rînduri de cartofi. Foarte slabut, în comparatie cu alta data. Putini si mititei. În unele cuiburi nu s-a facut nimic, iar altii au putrezit sub pamînt. Castravetii în schimb, ne invadeaza în fiecare an, la fel ca dovleceii. Avem tot sezonul pe saturate. Sînt foarte buni în comparatie cu cei din supermarket. Nu-s asa aposi. Au o textura mai ferma si o aroma placuta. Dovleceii se pot consuma si cruzi. Asa buni sînt!
Ardeii iuti au început sa se faca, si jalapenos. Feniculul cred ca l-am pus prea tîrziu. Vinetele înca-s minuscule. Eh, ce mai conteaza. La anul o fi mai bine, ca doar ne-am propus sa lucram cu cap, dupa plan
Cu cîteva zile în urma, am plecat cu cosuletul spre gradina, si l-am umplut cu bunatati,
iar acum o sa va arat si voua ce am facut cu ele.
Saptamîna asta ne-am hranit mai sanatos decît încercam sa o facem oricum de obicei.
Din castraveti am facut supa rece cu iaurt, salata dupa reteta lui Tim Mälzer,
sau i-am savurat pe pîine cu unt.
Supa de castraveti,simpla si vegetala
- castraveti de gradina, fara coaja
- iaurt
- usturoi
- frunze de busuioc
- ardei iute
- ulei de masline
- sare de mare
Modul de preparare... care mod?
Se azvîrl toate ingredientele în blender, si macinati pîna obtineti textura dorita.
Sau într-un vas înalt, si le maruntiti cu mixerul vertical... gata vraja
______________________________________________________________________________________________
Salata de Castraveti a la Tim Mälzer.
- castraveti de gradina
- ceapa lunguiata(echalote)
- mult marar
- putin zahar
- sare dupa gust
- olecuta smîntîna de frisca
- otet de vin, calitate buna/aciditate scazuta
- piper din rîsnita
Se curata castravetii, se feliaza si se amesteac cu ceva zahar si sare.
Se lasa asa 2-3 minute, pîna pregatiti "sosuletul".
Între timp se toaca mararul si ceapa, apoi se storc/scurg castravetii.
Se pipereaza,se adauga mararul, ceapa si smîntîna si se amesteca. Se adauga otetul si se condimenteaza daca mai e nevoie.
______________________________________________________________________________________________
Cartofii i-am facut la cuptor,cu cîteva bucatele de lamîie,
ulei de masline si sarea mea de mare cu verdeturi uscate.
______________________________________________________________________________________________
O parte din dovlecei i-am folosit la prepararea unei gustari excelente cu Feta,
o alta parte i-am grilat si i-am servit cu cîte o portie de pappardelle proaspete,
iar din restul am facut o supa crema cu somon. Delicioasa de altfel.
Gustarica de dovlecei cu brînza Feta
- dovlecei feliati
- brînza Feta,feliata
- cimbru proaspat
- ulei de masline
- piper(optional)
Se aseaza felioarele de dovlecei alternativ cu cele de Feta, se stropesc cu ulei de masline,
se acopera vasul/vasele cu folie sau capac, si se da la cupor pina se înmoaie brînza si dovleceii.
Pentru papila mea un deliciu!
______________________________________________________________________________________________
Dovlecei grilati,cu pappardelle proaspete
- dovlecei tricolori,feliati pe lungime
- usturoi, feliat fin
- ulei de masline
- sare de mare
- verdeturi uscate
- (am folosit din nou amestecul meu de asre marina cu mirodenii)
Am asezat feliile de dovlecei pe o tava,am presarat sare de mare cu verdeturi uscate,am adaugat usturoiul feliat, am stropit cu ulei de masline, si am dat tava sub gratarul cuptorului cîteva minute pîna au început a se rumeni.
I-am amestecat cu pappardele proaspete,si am servit cu mare pofta
______________________________________________________________________________________________
Supa crema de dovlecei cu somon
Delicioasa!
- 700 g dovlecei(tricolori),taiati în bucati
- 2 fire de ceapa verde, taiata rondele
- 1 cartofior, cubulete
- frunze de busuioc
- 1 ardei iute,curatat de seminte si codita
- 2 cani cu supa
- 2 linguri ulei
- sare
- file de somon, taiat cubulete mari
- suc de lamîie
- putin ulei
- sare,piper
Se caleste putin ceapa în ceva ulei.
Se adauga dovleceii si cartoful si se mai caleste vreo 2-3 minute.
Se adauga verdeata si ardeiul iute, apoi se toarna supa si se lasa la fiert pîna se înmoaie legumele.
Se marunteste fin cu mixerul vertical, se degusta si se condimenteaza eventual,
apoi se lasa la odihna pîna e gata somonul.
Cubuletele de somon se sareaza,pipereaza si stropesc cu zeama de lamîie,
apoi se rumenesc usor timp de 3-4 minute. Se servesc în supa.