Buna ziua, dragelor si dragilor si LA MULTI ANI tuturor celor pentru care ziua de azi are dubla semnificatie!
Nu ne-am mai vazut de mult si acum am asa de multe de spus, ca nici nu stiu cum o sa fac! Dar o sa scriu cat pot pana ajunge Dan acasa ca sa ma ia la sarbatorit si o sa continui dupa – e bine? Sau poate am timp sa termin tot pana atunci.
Ultimele zile ale sejurului parintilor mei aici au coincis cu o serie de zile importante in Israel.
Intai a fost
Ziua Holocaustului. Pe 7 aprilie. Trist, nu-mi place sa vorbesc, aici oamenii sunt inca foarte marcati de istorie, iar marturiile sunt coplesitoare. Oricui nu stie, ii recomand din inima sa mearga la Ierusalim, la muzeul Yad vaShem, inchinat holocaustului. E o buna lectie pentru orice roman. Si o rusine, prin comparatie cu bulgarii. O sa detaliez la cerere.
Sirena, toata lumea intzepeneste oriunde ar fi, se opresc masinile chiar si pe autostrada si ies soferii langa, sa pastreze un moment de reculegere.
Apoi a fost
Ziua Comemorarii. Pe 15 aprilie.
Asta e o zi in care se comemoreaza memoria tuturor celor cazuti pentru Tara lui Israel. In toate localitatile se organizeaza o ceremonie la care participa toata lumea, cu mic, cu mare. Suna sirena, se pastreaza un moment de reculegere, apoi se vorbeste despre cei jertfiti. Sunt uneori marturii ale celor din familie, cei care vor sa vorbeasca despre asta. Trist, tot trist.
In seara de inceput a comemorarii, are loc la Zidul Plangerii o ceremonie speciala
A doua zi insa, pe 16 aprilie, este
Ziua Independentei, sarbatorirea infiintarii Statului Israel, care e o mare sarbatoare, cu petreceri monstru peste tot. Cand s-a decis succesiunea sarbatorilor, familiile celor cazuti pentru Israel s-au simtit vexati ca imediat dupa doliul lor urmeaza asa niste petreceri. Dar e in traditia evreiasca sa nu lasi pe cel care a suferit o pierdere sa se prabuseasca in durere, asa ca s-a pus sarbatoarea infiintarii statului imediat dupa Ziua Comemorarii tocmai ca un semn al renasterii permanente a poporului ales.
Petrecerile incep seara, ca de obicei, in mijlocul orasului au loc concerte pregatitoare, apoi toata lumea se muta in parc unde sunt mai multe scene, lumea sta pe iarba, aduc si mese, scaune, sau pur si simplu covoare speciale pentru masa la iarba verde, cu copii, cu catel, cu purcel, toti poarta fel de fel de bazaconii fluorescente sau iluminate cu baterii, iar la ora 22.00 incep focurile de artificii. Cum tara asta e cat o margica, pe langa artificiile din parcul tau, le mai vezi si pe cele din localitatile invecinate, asa ca toata lumea e super-incantata. Muzica, nebunie, se calca lumea in picioare ca la iarmaroc, sunt zeci de standuri cu mancare, cu dulciuri, cu ornamentele despre care am vorbit. O harmalaie de te ia cu capul, dar, una peste alta, e fain.
Uite-i pe parintii mei, cuminti, cu stelutele aprinse-n piept, asteptand sa inceapa artificiile
De Ziua Comemorarii noi am fost la picnic, am facut gratar intr-o padure de pe muntele Karmel, in apropiere de cea mai vestita asezare druza, Dalyat alKarmel. Intai am fost in shuk, de unde am luat diverse seminte si ulei de masline, cartofi noi, am facut poze la druzi si apoi ne-am dus la padure unde am gasit un loc NEMAIPOMENIT, de parca ne rezervasem toata padurea numai pentru noi. Aici vreau sa va spun ca Israelul e una din singurele doua tari de pe lumea asta care a intrat in sec XXI cu o crestere dendrologica, adica are mai multi, nu mai putini, copaci decat in sec XX! E foarte reconfortant sa stiu asta, mai ales cand ma gandesc la ce se intampla cu padurile si copacii Romaniei....
Probabil v-am mai spus ca aici gratareala e sport national si, in consecinta, peste tot sunt amenajate locuri incredibile pentru picnic. Uite cum arata un afis pentru Ziua Independentei:
Dar sa va spun doua vorbe despre
druzi, ca nu stiu daca stiti cine si ce sunt ei .
Druzii sunt o secta musulmana araba deosebita si destul de secretoasa, ca nimeni dintre ei nu vrea sa vorbeasca despre credinta lor si nu prea sunt admisi intrusi. In orice caz sunt cam ca machidonii de la noi, tot asa: doar ei intre ei, foarte afaceristi si descurcareti. Ceilalti arabi ii considera colaborationisti, ca si pe beduini, pentru ca recunosc statul Israel si fac armata, sunt integrati si in politie, ca orice evreu israelian.
Se imbraca intr-un mod aparte si in shuk am incercat sa-i fotografiez pentru voi. Cu o druza mi-a mers, dar cand am vrut sa fotografiez un grup in care erau si barbati, s-au ratzoit la mine si am abandonat. Mai tarziu am facut niste poze pe furis, ca sa vedeti ce fel de pantaloni absolut speciali poarta ei – n-am reusit prea bine, dar sper sa va faceti o idee.
Deci barbatii se imbraca obligatoriu in negru, cu un soi de maleta cu maneca lunga, pe corp, la baza gatului, si cu niste pantaloni shalvarosi, care, daca stau drepti, par oarecum obisnuiti, dar daca pasesc se vede ca intre picioare au multi plii, care le dau largime. Pe cap poarta un fel de fes alb, crosetat, cu un mot specific.
Si doua poze de pe internet(nici acolo nu prea sunt, nu se lasa fotografiati
)
Femeile se imbraca tot in negru, dar au un fel de marama alba enorma, pe care o leaga intr-un fel aparte, cand le vezi stii ca sunt druze si nu araboaice obisnuite, chiar daca femeile tinere se leaga diferit de femeile mai in varsta
In shuk la Dalyat alKarmel
Aici e un loc unde se prepara celebra pita druza. Asta e cumva ca o clatita enorma, pe care se pune ce vrea inima ta. Mie imi place doar cu labaneh(un fel de branza din iaurt), za'atar(un condiment foarte apreciat aici si la care druzii sunt maestri absoluti) si un fir de ulei de masline. Acolo, "la botul calului", e demential!
Deci v-am zis ca ne-am dus la padure.
Unde am facut
gratar(Dan) si eu am prajit pestisori, ca am salivat luni de zile, din cauza pestilor lui any_annette!
In exercitiul functiunii
Am prajit si cartofi noi, am copt si ardei – ce mai, a fost zi completa!
Uite-asa am stat noi o zi intreaga la druzi si ne-am intors acasa obositi , dar incantati.
De
Ziua independentei am avut un alt fel de program.
Anul acesta s-au aniversat 65 de ani de la declararea statului Israel
V-am zis ca in seara cand incepe sarbatoarea, petrecerea monstru este in parc(in orasul meu) sau intr-un alt loc unde nu e periculos sa lansezi artificii. Petrecerea incepe de pe la 19-20, cu copiii care , pe traseu pana la parc, isi cumpara de la tarabele ad-hoc de pe trotuare tot felul de prostii sclipicioase si luminoase, sprayuri cu spuma cu care se ung din cap pana-n picioare, tot felul de chestii care fac zgomot, tot felul de chestii care se pun pe cap, moristi, inele luminoase, cercei luminosi, ce vrei si ce nu vrei!
La inceput sunt spectacole date de copii, pe toate scenele din parc, apoi, incet-incet apar nume mai…"grele" – cantareti, formatii, etc…
La 22.00 punct incepe nebunia artificiilor, multe si deosebite si intre timp v-am zis ca se vad si de la localitatile invecinate, plus ca localitatile mai bogatase nu dau toate artificiile odata, ci le dau in serii, ca sa prelungeasca placerea privitorilor
Cand se termina cu artificiile, o iau de la capat cu muzica, dansul, mancatul, petrecutul pana foarte tarziu in noapte.
A doua zi dimineata, pe Marea Mediterana, aproape de la Haifa pana la TA are loc
parada maritima si parada aeronautica. Anul asta marea a fost suparata rau, asa ca parada maritima nu a fost, a fost doar parada aviatica.
Pe 19 parintii mei si sora mea au plecat si dintr-o data casa a parut prea mare pentru noi doi si prea goala…
. Aproape ca nu mai stiam cum sa-mi umplu timpul.
Ca sa nu fiu prea melancolica, in una din zilele urmatoare, Dan m-a dus la Ierusalim, la
Muzeul Israelului, unul din cele 10 cele mai mari muzee din lume. Sunt atat de multe de vazut in muzeul asta, incat noi ne-am limitat, pentru o zi intreaga, doar la doua parti de muzeu: expozitia inchinata lui Irod si Muzeul Cartii.
Nu stiu cat sa va povestesc ca sa nu va plictisesc, dar pe foarte scurt, expozitia inchinata lui Irod(si care se va desfiinta in primavara urmatoare, din pacate) incearaca sa arate cam toate marturiile avute despre omul, eroul Irod, provenit din randurile evreilor si ajuns pe pozitii inimaginabile in Imperiul Roman, si epoca lui. Au transportat la muzeu si au refacut inclusiv mormantul lui.
Cat despre
Muzeul Cartii…. Aproape ca n-am cuvinte.
Acest muzeu a fost construit special, dupa planurile unui celebru arhitect japonez, aproape imediat dupa ce la Qumran au fost descoperite asa numitele Manuscrise de la Marea Moarta si au putut fi cumparate de la traficanti si aduse in proaspatul stat Israel.
Nu stiu cat stiti despre subiectul asta, pe scurt: in 1949 un beduin a descoperit din intamplare intr-o mica grota de pe langa Marea Moarta cateva vase, mi se pare doar 4, care contineau niste suluri inscriptionate in aramaica. Din curiozitate si din ignoranta, beduinul a spart cateva vase, cautand aur, ceea ce a cauzat pierderi iremediabile pentru unele manuscrise. Apoi manuscrisele au fost plimbate de la Ana la Caiafa, trecand prin mainile mai multor traficanti, pana au putut fi rascumparate de evrei si aduse, pe furis, in Israel, pentru ca ele ajunsesera, intre timp, pana in Egipt(unele)
Muzeul are la suprafata doar acoperisul, exceptional gandit, asemanator capacului de pe vasele cu suluri, restul muzeului fiind sapat in piatra, subteran. Aici, la temperatura controlata, sunt expuse manuscrisele, unele in copie, altele in original, prin rotatie(copiile cu originalele), din considerente de conservare.
A fost o intalnire cu istoria pe care o asteptam de mult si am petrecut in acest muzeu cateva ore extrem de interesante.
Poze nu se pot face nicaieri in salile de expozitie, am putut fotografia doar exteriorul muzeului si va atasez o poza ca sa vedeti si voi cum e
Dar sunt poze oficiale si iata cateva:
Interiorul muzeului, acolo sus, luminat, este sulul descoperit intreg, cu cartea lui Isaia
Apoi grota de la Qumran si unul din vase
Nu toate sulurile au fost descoperite odata si astfel s-au putut face si unele poze
Iar aici aveti cateva imagini cu suluri diverse
Dar e bine sa stiti ca eu am mai si gatit intre timp:). Sambata asta le-am avut musafire la masa doar pe Vivi si ingrijitoarea ei, asa ca masa noastra a fost simpla.
Pentru inceput, am avut o
salata de ton cu maioneza, ceapa verde si marar proaspat tocate.
Apoi am avut
cannelloni cu carne
Am facut un bechamel foarte bun(ma laud singura), dupa reteta standard, in care am mai adaugat branza, oua, sare, piper, nucsoara.
Am turnat un strat de bechamel in vas
Dan a umplut inteligent cannelloni(scuzati fundalul haotic )
Am aranjat pastele in vas
Am turnat sos din belsug, am pudrat cu parmezan, sare si piper suplimentar si cred ca si niste oregano in plus
Am dat la cuptor 30 min
Evident ca am uitat sa fac poze la prepararea umpluturii, dar nu a fost nimic neobisnuit: carne, ceapa, ulei de masline, boia iute, oregano, putin cumin, sare, rosii, bulion. Si busuioc.
Iar in farfurie…n-am mai apucat
. Use your imagination
Ca desert am facut o
prajitura la intamplare, adica cu ce s-a intamplat sa fie prin casa: niste branza de vaci, oua, stafide, un praf de cake, petale de trandafir conservate dupa metoda invatata aici(dar poate am facut eu ceva gresit sau…nu stiu ce sa zic; desi in borcan miros demential, in prajitura nu se simt absolut deloc!). Totul "la ochi" si la simtul experientei
.
O bucata si pentru voi
Deci asta a fost sambata in cursul zilei. Sambata seara a inceput o alta sarbatoare aici,
Lag baOmer, supranumita si sarbatoarea focurilor.
semnificatia religioasa a sarbatorii este nesemnificativa pentru noi/voi, e vorba de un mare rabin care e comemorat, etc... In orice caz e la fix 33 de zile dupa Pesah, in perioada asta nu se fac nunti si barbatii religiosi nu se barbieresc, ca la un doliu. Nu ma intrebati de ce, ca nu stiu, poate o sa aflu si o sa va zic la anul, daca o sa traim sanatosi pana atunci.
Frumos e ca in seara asta, de Lag baOmer, se aprind ruguri enorme peste tot in Israel. Rugurile se pregatesc cu zile inainte, e o vanatoare teribila peste tot dupa lemn de foc, uneori sunt si iresponsabili care fura tot felul de schele si astfel se produc accidente dupa sarbatoare. Copiii sunt cei mai preocupati de treaba asta, ii vezi peste tot cum cara din timp lemne, primele focuri care se aprind seara devreme sunt focurile copiilor, cu parintii alaturi. Focurile astea au devenit asa, ca niste focuri de tabara, lumea se aduna in jurul lor, se pun cartofi si porumb la copt, se intind mese, se face gratar. Lumea, tineretul, stau pana dimineata uneori pe langa focurile astea, tinerii chiar si dorm pe langa ele, e un bun prilej sa nu fie in patul de acasa si sa fie cu prietena/prietenul
Sa vedeti cum e sa aterizezi in seara de Lag baOmer!!! Se vad focuri pe toata suprafata Israelului, e un spectacol unic!
Am facut si eu o poza la un foc si am incercat sa fotografiez un grup foarte mare de religiosi care intinsesera o masa de vreo 30-40 persoane, dar eram in mersul masinii si nu a iesit bine, apoi cand ne-am oprit sa fotografiem mai-mai ca nu ne-au luat la pietre, ca au zis ca nu avem voie sa-i fotografiem
Pun aici ce am reusit sa prind:
Randurile astea le scriu azi, luni, pentru ca ce am inceput ieri nu am reusit sa termin si mai ales sa postez pana a ajuns Dan acasa. Apoi am mers la restaurant si la clinica si ne-am intors asa de tarziu acasa, ca nu am mai avut putere de nimic.
O sa inchei, IN SFARSIT!, cu subiectul inimii mele:
colibri.
Am avut nesfarsite peripetii. Am stat cu sufletul la gura sa vad ce si cum cu puii. Au iesit doi. Uitati-i aici, cand erau hraniti.
Intr-o zi insa, pret de cateva clipe cat eram eu intr-o alta incapere, a venit o cioara si am apucat sa o vad cum fuge cu unul dintre pui in cioc. Imaginea asta inca ma bantuie, am plans de am crezut ca mor si m-am temut ca a ucis si celalalt pui, dar era doar speriat. In scurt timp l-a revigorat maica-sa si apoi si barbatusul, si femela s-au ocupat intensiv de cel ramas.
Nu va mai spun ca cioara aproape a distrus cuibul, in orice caz l-a desprins de la locul lui si eu l-am lipit cu scotch cum am putut, ca nici nu vedeam de atata plans, l-am legat cu o panglica, in fine… Cert e ca e si acum la locul lui, desi bandajat ca dupa razboi. Eu inchisesem storurile la balcon, lasand doar o fanta destul de ingusta intre lamele pe unde sa poata veni si pleca parintii, dar uite ca a intrat si iesit si spurcaciunea de cioara. Dupa asta am inchis si mai mult lamelele, am mutat rosiile pe un alt balcon si am lasat multe flori sa sufere in semi-intuneric dar… asta e! nu mai puteam suporta un al doilea soc!
In ziua cu muzeul am plecat de dimineata si stiam ca ne vomm intoarce tarziu, asa ca am luat si mai multe masuri de siguranta. Cand am ajuns acasa, primul loc unde m-am dus, ca de obicei, a fost pe balcon. CUIBUL, GOL! Si sus de tot, aproape de tavan, doua lamele mai slabite, deschise aproape complet! Am crezul ca mor! Am crezut ca l-au mancat si pe asta, dar cuibul era in perfecta stare, nu era clintit din loc, nu se vdea nicio urma de bataie, nimic.
Noi am fost la muzeu joi, sambata dimineata cine credeti ca vine in vizita la mine? Ciocoasa cu puiul! Mai mic decat ea, dar albastru ca ta-su. Am fost atat de surprinsa, ca am ramas intepenita. Au si plecat imediat, oricum nu as fi avut cand sa fac poze. Azi dimineata iar: au venit toti trei!! Habar nu am ce inseamna asta, dar ma bucur din suflet. Tot asa: m-au luat prin surprindere si n-am avut cum sa-i fotografiez.
Cat despre rosii, sunt mari, au facut doua randuri de flori si incepe al treilea rand dupa care o sa le retez varful, sunt la soare si ma uit la ele ca la soare !
Din pacate zilele astea este exagerat de cald aici, ieri termometrul din masina noastra arata in scurt timp dupa iesirea din parcarea subterana racoroasa 44 gr! Ieri mi s-a facut putin rau de la caldura, e prea mult si prea dintr-o data pentru mine. In extenso, cred ca si pentru rosiile mele, asa ca le ud si dimineata si seara. In curand sper sa va pot invita la o salata de rosii 100% naturale, din productia proprie. Va tin la curent!
Pana atunci, va doresc o saptamana minunata, post usor pentru cine tine, spor la treburi si…ne vedem la Pasti!