mona, la 18 February 2010 - 06:13 PM, a spus:

Da...si pe mine m-a emotionat ultimul post al Dorei....dar nu asa de mult ca primul !
Mi-a placut si cum a pus Nane problema,intradevar,decizia apartine intr=un final persoanei in cauza.
Dar,cateodata e asa de bine sa vorbesti ! Sa impartasesti cuiva problemele si framantarile tale. Sa-ti dai macar impresia ca nu esti singura,ca povara nu e doar pe umerii tai .
E adevarat ca exista posibilitatea ca discutand sa auzi si pareri neavenite sau unele care te vor speria sau debusola mai tare. Aici depinde si cu cine alegi sa vorbesti.
Dar una peste alta eu tot as dori sa spun cuiva durerea mea. Si nu mamei,nu sotului (in nici un caz unui sot ca al meu care amuteste si se inchide intr-o cochilie cand aude de orice fel de boala).
Se prea poate sa credeti ca aberez,dar eu chiar vorbesc din experienta propie.
Cand am trecut prin ceva oarecum asemanator,m-au ajutat foarte mult discutiile cu niste fete inimoase (Stella le cunoaste ).
Revenind la intrebarea "ce ati face daca?",eu personal n-as sta nici o clipa in dubiu daca ar fi vorba sa aleg intre viata mea si cea a copilului nenascut.
In primul rand,dupa cum spunea si Dora,nu exista nici o garantie ca as ajunge sa-l nasc.
In al doilea rand nu cred ca ar fi corect fata de copilul pe care deja il am si nici chiar fata de sotul meu.
Ca "un copil e o minune".....mi-am pus aceasta intrebare timp de 20 de ani. Oare ce pacate capitale am savarsit eu de nu am parte de "minune" si cat de piosi si buni crestini erau vecinii mei ,(el criminal eliberat si ea "mama" a 5 copii parasiti deja prin spitale)care au avut parte cam de 1 minune pe an

Dar deja asta-i alta discutie.
Mona,eu am scris scurt si raspicat,dar ceea ce ai scris tu,expima foarte bine ceea ce simt eu
